Deputații juriști au decis: Sergiu Andon își pierde mandatul de parlamentar

Deputații juriști au decis: Sergiu Andon își pierde mandatul de parlamentar
Publicat: 03/09/2012, 15:22
Actualizat: 07/07/2016, 01:15

Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat, luni, încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon. Vicepreședintele comisiei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat că în cazul lui Andon s-a dat aviz pentru demitere, decizia fiind trimisă plenului Camerei.

„Deputatul Sergiu Andon a fost găsit incompatibil, comisia a dat aviz pentru demiterea lui, iar decizia se trimite plenului Camerei Deputaților pentru constatare. Nu cred că vor fi probleme pentru că în comisie s-a votat cu 14 la 3 încetarea mandatului”, a declarat Iordache.

Comisia juridică decisese, în primăvară, că Sergiu Andon (PC) nu se află în situație de incompatibilitate.

Ulterior, Consiliul Național de Integritate (CNI), în calitatea sa de garant al independenței operaționale a Agenției Naționale de Integritate, a solicitat, în mod ferm, Parlamentului aplicarea și respectarea hotărârii instanței supreme în cazul Andon.

În 3 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis irevocabil că deputatul conservator Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupție, judecătorii admițând astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.

Decizia ICCJ a survenit sesizării din iunie 2009 a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în urma căreia inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) au constatat că Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de parlamentar întrucât a acordat, ca avocat, asistență juridică unui învinuit într-un dosar penal de corupție.

Conform legii, cei declarați în incompatibilitate trebuie să renunțe la funcția pe care o ocupă și nu mai pot fi aleși sau numiți într-o funcție publică timp de trei ani.

Referitor la cazul deputatului PSD Florin Pâslaru, Comisia juridcă a Camerei Deputaților a constatat că nu există conflict de interese, menținându-și decizia luată în primăvară. În cazul lui Florin Pâslaru, ANI a înaintat, în luna martie, Camerei Deputaților un raport potrivit căruia deputatul se află în stare de incompatibilitate, act necontestat de parlamentar, astfel că se impune eliberarea din funcția publică deținută.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Când vor avea loc alegerile parlamentare și prezidențiale. Coaliția a anunțat datele
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Anunț pentru proprietarii de case și terenuri. Guvernul pregătește marea lovitură
Atac agresiv al hackerilor. Atenție, dacă aveți aceste telefoane
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
În ce țări din Europa ești plătit să fii bunic?
×